Am fost rugată să croşetez nişte floricele, cu care să fie legate răvaşele-mărturie de la nuntă. A fost cea mai amplă comandă pe care am primit-o până acum. Iniţial m-am gândit că nu-i mare lucru... dar când am început să tai, să înnod, să ansamblez componentele folricelelor, să ascund firele... Am stat trează toată noaptea dinaintea nunţii ca să le pot termina. În timp ce lucram mă certam cu mine însămi şi mă gândeam ce mare greşeală am făcut acceptând această comandă. Însă când am început să leg răvaşele şi să le pun în cutie, situaţia s-a schimbat: mi s-au părut atât de frumoase (mai ales că şi lumina strălucitoare a soarelui de dimineaţă ajuta la punerea lor în evidenţă), încât parcă nu-mi mai venea să le mai dau. Am uitat de orele nedormite, de durerea de mână, de promisiunea că nu voi mai face niciodată aşa ceva, şi am rămas, pur şi simplu, admirându-le. Iată ce a ieşit:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu